luni, 15 iunie 2015

Targul Vitan


Prin târgul din Vitan de altădată

     

Târgul Vitan de ieri...
Deşi am putea să fim tentaţi să credem că Târgul din Vitan este un loc comercial născut în ultimele decenii, nu este deloc aşa. Alături de vechile bâlciuri şi târguri organizate prin locurile tradiţionale ale Bucureştiului – Târgul moşilor, Bâlciul din Tei, Târgul de pe Bulevardul Maria sau cel din zona vechii biserici Sf. Vineri - târgul din Vitan are şi el istorie seculară. La începutul secolului al XVIII-lea,” în apropiere, era o zalhana, proprietate a unui mare negustor şi bancher de pe vremuri, anume Hagi Moscu.



Locul ascunde istorii dintre cele mai interesante: “pe vremea lui Alexandru Vodă-Moruzi, în Vitan se afla şi un spital de ciumaţi; în dosul spitalului se ridicaseră furci înalte de câte doi stânjeni, pentru spânzurătoare. Pedepsirea vinovaţilor se făcea, pe acea vreme, prin bâlciuri, ca să fie văzută spre pilduire, de toată lumea.”

Tot în această zonă a avut loc acum două secole un eveniment  cu adevărat “senzaţional”: prin strada Dristorului din apropiere, se mai pot vedea şi azi case acoperite cu stuf, unicele din Bucureşti.Se spune că pe acest loc a căzut un balon, pe vremea lui Caragea. Era primul pe care-l vedeau bucureştenii. Întâmplarea a fost considerată ca prevestitoare de rele. Şi într’adevăr, puţin timp după aceea, a ars palatul domnesc din Mihai-Vodă, de pe Dealul Spirii. Iar la 1817, în luna Octombrie, a fost un cutremur atât de mare, că s'au dărâmat multe case. Apoi a fugit şi Caragea, furând o mare sumă de bani din visteria ţării.Toate s'au întâmplat din pricina balonului, spunea lumea. În urma acestor triste evenimente, a rămas multă vreme o vorbă populară: de când cu băşica lui Caragea !...


Târgul Vitan de azi...
Care era atmosfera Târgului din Vitan în perioada interbelică? Nu foarte diferită de cea din zilele noastre. Chiar dacă automobilul e „regele locului” astăzi, nu a dispărut cu totul „parfumul balcanic” al vechiului bâlci, prin care ne vom plimba acum puţin, însoţiţi de reporterul Alex F. Mihail al revistei interbelice „Realitatea ilustrată”:





CE GĂSEŞTI ÎN BÂLCIUL DIN VITAN ?


Bâlciul din Vitan - 1936
 - Dar ce nu găseşti? – te-ai putea întreba mai cu drept cuvânt. Aţă, jucării, pânzeturi… Totul etalat pe jos, în bătaia soarelui strălucitor.
- Un leu kilo de cartofi ! - îl aud strigând pe unul.
- Mare ocazie domnilor! Pastă de dinţi. Reclama fabricii ! Parfumuri fine şi roş de buze ! – ţipă un altul cât îl ţine gura.

Un negustor vinde lapte bătut. Un altul are gâşte. Al treilea cântă din fluier de asurzeşte pe toată lumea, ţinând un teanc de astfel de instrumente la subţioară. Prăjituri şi rahat puteţi cumpăra de la un băiat care şi-a aşezat coşul chiar în mijlocul prafului străzii, ca să fie mai în calea muşteriilor.

- Limonda rece! Limonica de la gheaţăăăăăă… Rece, răcoreala domnilor… Aci la “Capşaaa…"!!! – răcneşte vânzătorul care vântură la înălţime un lichid gălbui, aflat în doniţa sa. Într'o mână ţine o sticlă de limonadă, pe care o umple cu multă îndemânare, la cerere. Sticla inconştientă trece tacticos de la gură la gură. Pe această zi de arşiţă, lumea bea cu nesaţ orice are la îndemână.

Negustoreasă de sticlărie
în Târgul Vitan
Din când în când dă năvală câte o căruţă nebună, care agaţă cu osia şi răstoarnă vreo tarabă sau vreun coş cu prăjituri multicolore. Negustorul, pe drept cuvânt indignat, după ce face o morală bine meritată vandalului, are grijă să adune de pe jos prăjiturile, să le şteargă frumos cu mâneca  cămăşii şi să le orânduiască dinnnou cu simetrie în coşul de expoziţie. O ţigancă mă îmbie să cumpăr flori.

- Patru lei un mosor de aţă! Avem şi piepteni, oglinjioare, şireturi de ghete… - înşiră repede un negustor grăbit.
- Hai la castraveţi! Trei de un leu!
- Patru de un leu! - strigă concurentul disperat de alături. S-a eftenit marfa!!! Falimentul !!!
- Pardon! Pardon! – răcneşte un camionagiu, aproape să mă asvârle sub copitele cailor.

Mai la o parte, o altă ţigancă, şezând turceşte pe jos, vinde fel de fel de pahare şi sticle, viu colorate:

- Din Ardeal le aducem cu căruţele! – îmi spune ea.

Puţ cu roată
 în strada Vitan - 1936
În realitate, marfa soseşte de peste munţi în vagoane complete, cu trenul, comandate de comisionari, care o trec apoi revânzătorilor. Ţiganii sticlari, cari au într'adevăr căruţe, poposesc pe un loc viran, sub cerul liber, în apropiere de bâlci, sau cutreieră comunele suburbane şi satele mai depărtate din Ilfov precum şi din judeţele limitrofe. Simpaticii şi neobosiţii negustori nomazi răspândesc gustul pentru artă decorativă prin
satele depărtate, adăpostindu-se, pe vreme de ploaie, sub coviltirul acoperit cu rogojini, al căruţelor lor. Astfel, vagabondează de-a lungul şoselelor şi drumurilor de ţară, în tovărăşia nevestelor, a copiilor şi a câinilor, ducând ce dânşii toată gospodăria lor.



Sursa: articolul “Târgul din Vitan” – semnat Alex F. Mihail – publicat în revista Realitatea ilustrată” din 22 iulie 1936 – citită din colecţia Bibliotecii Digitale a Bucureştilor
deieri-deazi.blogspot.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu