sâmbătă, 16 mai 2015

Picnic



 
Picnic

Stau la picnic şi gândesc
O friptură să prăjesc.
Carnea-i scumpă şi, văd bine,
---Click pe poză---

marți, 12 mai 2015

Teatru

 
Teatru în familie

Formăm un cuplu ideal,
Căci, în familie, soţia
Îmi lasă rolul principal,
---Click pe poză---

duminică, 10 mai 2015

Masina de dilatare a timpului



O invenţie incredibilă: maşina de dilatare a timpului! Astfel, am putea scăpa de infractorii periculoşi “suspendându-i în timp”…

Sambata 09 Mai 2015 / 150 vizualizari / Fara comentarii

  masina timpului 3Scriam anul trecut un articol despre un fizician care e pe cale să construiască o maşină a timpului cu ajutorul laserului: Nu e SF: un fizician e pe punctul de a construi o maşină a timpului! Călătoria în timp e posibilă cu ajutorul laserului! Fizicianul, pe nume Dr. Ron Mallett, s-a gândit la o maşină a timpului în care există un laser inelar ce ar putea fi folosit pentru a îndoi “spațiul-timpul” într-o buclă prezent-viitor-și înapoi la trecut. Şi asta pentru că, în conformitate cu teoria lui Einstein, lumina afectează gravitaţia, iar gravitaţia influenţează, la rândul ei, timpul.
În acest articol, vă vom prezenta o altă invenţie care produce o dilatare a timpului, realizată de inventatorul Wasfi Alshdaifat. Brevetul a fost depus de acesta în 2013, se intitulează “Maşină de compresie a spaţiului şi de dilatare a timpului” şi poate fi găsit AICI. Citez din brevet:
O metodă pentru a face o maşină pentru compresia spațiului şi dilatarea timpului, în funcție de principiile cunoscute ale contractării spațiului și dilatării timpului, pe baza presupunerii spațiul și timpul sunt unde ondulatorii. Dacă cele 3 dimensiuni ale spaţiului sunt comprimate, cea de-a patra dimensiune a timpului, care este verticală pe spațiu, este dilatată, astfel încât frecvența undelor timpului descreşte.
Şase fețe ale unui con, realizate dintr-o concentraţie foarte mare de straturi de raze gamma, sunt create, emiţând astfel raze printr-un set de lentile convexe, pentru a crea conul respectiv. Razele gamma ce trec prin con sunt reflectate de oglinzi concave, în timp ce întreg conul este comprimat de spațiul curbat, prins între magneți cu poli similari. Astfel timpul se dilată.
Maşina de dilatare a timpului este alcătuită din:
- 6 seturi de raze gamma;
- 6 seturi de lentile convexe;
- 6 seturi de oglinzi concave;
- 6 magneţi;
- un circuit hidraulic;
- 6 baze ajustabile;
- o unitate electronică de control.
Interesant e faptul că inventatorul a găsit câteva aplicaţii ale acestei maşini:
* alimentele pot fi conservate foarte mult timp prin această metodă. De exemplu, un cozonac cald scos din cuptor de 5 minute poate fi menţinut în această stare timp de ani sau zeci de ani, dacă este “suspendat” în timp;
* persoanele rănite grav în accidente – sunt “îngheţate în timp”, pentru ca starea lor de sănătate să nu se agraveze şi să ajungă în timp la spital;
* unii infractori periculoşi pot fi şi ei “îngheţaţi în timp” pentru o bună perioadă de timp, astfel încât societatea se curăţă de asemenea elemente negative.
Secretele lui Lovendal


miercuri, 6 mai 2015

Grecia

http://www.tribune.gr/wp-content/uploads/2014/09/euro_ektelesi-630x400.jpg Ενδεχόμενος συμβιβασμός της Ελλάδας με τους πιστωτές της οδηγεί τη χώρα μόνον ακόμη περισσότερο στην καταστροφή, διότι αν περάσουν οι θέσεις της Ευρωπαϊκής Ένωσης, το αποτέλεσμα θα είναι να καταστραφούν και την επόμενη χρονιά αποθέματα κεφαλαίων στην χώρα, μια εξέλιξη που είναι γνωστή μόνον από περιόδους πολέμου, προειδοποιεί σε άρθρο της την Τρίτη η μεγαλύτερη αυστριακή οικονομική εφημερίδα «Βίρτσαφτσμπλατ».
Πολλοί «καλοπροαίρετοι» παρατηρητές ανακουφίστηκαν την περασμένη εβδομάδα ακούγοντας ότι ο Έλληνας πρωθυπουργός Αλέξης Τσίπρας απέσυρε τον αμετακίνητο στη στάση του υπουργό Οικονομικών Γιάνη Βαρουφάκη από την απευθείας γραμμή βολής των διαπραγματεύσεων με το Eurogroup και οι ίδιοι βλέπουν την πόρτα για τον ποθούμενο συμβιβασμό να έχει ανοίξει τώρα και πάλι κατά μια σχισμή, γράφει η εφημερίδα.

Ακούγεται επίσης, μερικές φορές, συνεχίζει η εφημερίδα, ότι η κυρία Μέρκελ ή ο κύριος Σόιμπλε έχουν καταλάβει ήδη προ πολλού, πως οι συνταγές τους για λιτότητα έχουν καταστρέψει την Ελλάδα και άλλες χώρες που αντιμετωπίζουν κρίση, αλλά υπάρχουν και οι ψηφοφόροι στη Γερμανία, στους οποίους πρέπει να παρουσιαστεί ότι οι Έλληνες δεν επιτρέπεται να «σέρνουν από τη μύτη» τα πλούσια έθνη των πιστωτών, αυτοί οι Έλληνες, οι οποίοι επί δεκαετίες ζούσαν πάνω από τις δυνατότητές τους και άφηναν να αναπτύσσονται διαφθορά και κακοδιαχείριση.

Ακούγεται επίσης πως, εάν η Αθήνα αποδεχόταν τουλάχιστον τυπικά τους όρους μεταρρυθμίσεων και περικοπών, καθώς υπάρχουν ακόμη πολλά περιθώρια, τότε θα μπορούσαν να χαλαρώσουν κάπως και οι όροι όπως είχε γίνει ήδη το 2014.

Ακριβώς εδώ, σύμφωνα με την εφημερίδα, βρίσκεται μια πλάνη, διότι και τον περασμένο χρόνο δεν υπήρξε καμιά στροφή προς το καλύτερο, την οποία φαντάζονταν κάποιοι πολιτικοί και παρά την ελαφρά αύξηση των δημοσίων εσόδων δεν πρέπει να αγνοείται ότι η Ελλάδα βίωσε την τέταρτη χρονιά της καταστροφής των κεφαλαιακών αποθεμάτων της, όπως διαπιστώνεται από τα στοιχεία της κοινοτικής τράπεζας δεδομένων Ameco.

Σύμφωνα με την «Βίρτσαφτσμπλατ», μια τέτοια καταστροφή βιώνει μια χώρα μόνον σε περίοδο πολέμου, με τα κεφαλαιακά αποθέματα να έχουν αυξηθεί μεταξύ 1960 και 2010 ακόμη και σε χρονιές με οξεία ύφεση, και οι κοινοτικές προβλέψεις που λαμβάνουν εκ των προτέρων υπόψη την επίδραση των όρων, δείχνουν ότι το κεφαλαιακό απόθεμα θα συρρικνωθεί και μέσα στο 2016 και έως τότε η Ελλάδα θα έχει χάσει ολόκληρες επτά ποσοστιαίες μονάδες.

Το άρθρο της αυστριακής οικονομικής εφημερίδας καταλήγει με το συμπέρασμα ότι αυτό σημαίνει απλά και μόνον ότι οι πιστωτές θέλουν να καθηλώσουν την Ελλάδα για ακόμη μια χρονιά σε «εμπόλεμη (οικονομικά) κατάσταση».

tribune.gr

sâmbătă, 2 mai 2015

Lipscani 1932

2014 |

Lipscani – strada vanităţilor



Bucurestiul interbelicAm evitat până acum să aduc voba pe blog despre Lipscani – cea mai celebră stradă a Bucureştiului. De ce? Pentru că spaţiul virtual e plin de informaţii şi de fotografii ale Lipscaniului de altă dată şi credeam că un articol în plus nu poate aduce nimic nou în acest amalgam. M-am răzgândit însă atunci când am dat peste un reportaj apărut în numărul din 24 februarie 1932 al “Ilustraţiunii române”. Un articol care nu vorbeşte despre istoria, clădirile sau magazinele Lipscaniului, ci despre “societatea aparte” care îşi ducea veacul prin magazinele cu vitrine strălucitoare ale acestei străzi negustoreşti. O societate pestriţă alcătuită din clienţi de toate categoriile, din negustori şi vânzătoare, manechine şi “vânători… de manechine”. Un articol – aproape o nuvelă - care vă va capta atenţia încă de la început. Dar pentru că ştiu că nu iubiţi introducerile prea lungi, o să vă las în compania reporterului P.B.M.” şi al poveştii lui fermecătoare despre lumea Lipscaniului de altădată:

Pe Lipscani, după ce am trecut de “Cafeul Elite”, aud deodată nişte urlete grozave:
-              Dar ce’i d-le? Ar putea întreba un necunoscător în tainele acestei străzi. S’a mutat vre’o grădină zoologică aici?
-              Nu, sunt negustorii ambulanţi cari îşi strigă marfa.

Înşiruiţi pe marginea trotuarului, micii negustori cu marfa răspândită dinainte, ţipă din răsputeri:

-              Ciorapi –3 perechi 100 de lei; genţi de damă luate de la faliment. Grăbiţi-vă, să nu pierdeţi chilipirul! O pereche mi-a mai rămas! Le-am dat drumul!
Strânse, presate, ca icrele în cutie, sgomotoase, târându-şi alene paşii, cucoane se duc, vin, se opresc în faţa vitrinelor, intră, ies din magazine, toate cu aceiaşi intenţie: să vadă ultimele noutăţi.
Trotuarele sunt pline de lume, dar şi în mijlocul străzii, printre şirul lung de maşini şi trăsuri, la dreapta, la stânga, pretutindeni, cucoanele se strecoară.
Ce hărmălaie!
Ce de încurcături, pe cari agentul de circulaţie, şeful de orchestră al vehiculelor, cu bastonul într’o mână, gesticulând şi vociferând, încearcă să le reglementeze.

CLIENTE ŞI... CLIENTE


Bucurestiul interbelicCeea ce e mai grozav e că, la această lume care se înghionteşte, numai o persoană la zece dintre cele care vizitează magazinele Lipscaniului cumpără ceva. Celelalte nouă o fac din alte motive: sunt cumpărătoare platonice şi cari, de multe ori sunt mai bine informate decât vânzătoarele magazinelor. Atunci ce fac aceste platonice? Nimic. Şi tocmai aceasta e plăcut şi înduioşător. Ele vin să aleagă marfa pe care ar alege-o, dacă ar avea bani. Totuşi ele intră prin magazine, răscolesc, întreabă, dând vânzătoarelor speranţa unei cumpărături regale.
Iată de pildă doamna aceasta care  străbate magazinul cu aerul cuiva care ştie precis ce vrea şi unde se duce. Cu toate acestea, se opreşte la toate raioanele. În sfârşit, chiamă o vânzătoare, o face să deschidă douăzeci de cartoane, caută, ezită, îşi schimbă părerea, se duce să vadă sub lumina electrică, cere de zece ori aceiaşi informaţie, repetă de douăzeci de ori „dar nu aveţi alta cu o mică bandă bleu?”.

VÂNZĂTOARELE


Bucurestiul interbelicÎntre o cumpărătură şi alta, la ora când magazinele sunt încă goale, vânzătorele îşi fac între ele confidenţe:
-              Ştii brunul acela slab care m’a urmărit ieri…
Dar uşa se deschide. Vânzătoarele şi premiera se reped la uşă. Intră o doamnă în vârstă, cam grasă, îmbrăcată într’o blană bogată de vison. Se duce imediat la raionul rochiilor. Zăreşte o vânzătoare mai nostimă:
-              Nu e aşa, duduie, că rochia asta îmi vine mai bine? Dar e greu să-ţi dai singură seama. Dacă eşti drăguţă, vrei s’o încerci şi d-ta?
Vânzătoarea se execută. În câteva clipe şi-a desfăcut rochia, gata s’o încerce pe cea nouă. Dar, în cămăşuţa’i modestă şi scurtă, clienta o priveşte ca o cunoscătoare, examinează calitatea sânilor, rotunjimea umerilor, bogăţia şoldurilor.
-              Ah ! da, într’adevăr e foarte frumosă. O iau. Da ce ce bine ştii d-ta duduie să porţi o rochie ! Îţi place rochia asta? Ţi-o dăruiesc.
Iată pe cele două femei, cumpărătoare şi vânzătoare, camarade, aproape complice.
-              Vino să mă vezi, domnişoară. Îmi eşti foarte simpatică. Voi face ceva pentru d-ta... E păcat să te pierzi aici!...
Se va duce? Nu se va duce? Nu pot s’o spun. Nouă din zece se abţin.
De altfel, meseria de vânzătoare este una dintre acelea unde întâlneşti mai multe tentaţii. De pretutindeni, ele asaltează femeile. E contactul cu podoabele minunate, cu toaletele seducătoare, pe care vânzătoarea nu le va avea niciodată. Şi mai e apoi clientela cochetă, în faţa căreia totul se închină, mirajul unei vieţi elegante şi uşoare, pilda celor care au părăsit magazinul şi revin cu cliente suverane în acele raioane unde au fost vânzătoare supuse.
-              Eşti proastă, fetiţo; fă cum am făcut şi eu!
Apoi sunt solicitările bărbaţilor: cei cari le-au remarcat şi vin în fiecare zi, elocvenţi şi presanţi în mutismul lor; acei mai puţin timizi, cari le acostează pe stradă, la ieşire, cei cari le şoptesc fel de fel de promisiuni ispititoare.
Aşa, am intrat într’un mare magazin de confecţiuni, unde sunt cunoscut, şi întreb pe o vânzătoare:
-              Clienţii sunt totdeauna respectuoşi cu dv.?
-              Da, răspunse moale Mimi, vânzătoarea.
-              Dar craii? Arunc eu întrebarea aşa, într’o doară.
-              Oh, mă amuză grozav! Se destăinuieşte Mimi. Îmi aduc flori şi bomboane, pe cari mi le dau în ascuns, să nu vadă şeful... Şi zău, asta nu-mi face decât plăcere.
Bucurestiul interbelicGlasul fetei devine mai grav.
-              Şi apoi sunt clienţi buni... Şi pe timpul ăsta de criză. Uite, anul trecut, un colonel în retragere simpatic venea să mă vadă în fiecare zi.Venea dimineaţa, când e mai puţină lume şi putea să-mi vorbească. Ei bine! Ce crezi dumneata? A cumpărat o mulţime de lucruri, de care, sincer să-ţi spun, cred că nici nu avea nevoie...
Apoi conchise cu duioşie:
-              Era drăguţ… foarte drăguţ...
-              Şi după aceia? Hazardez eu întrebarea.
-              Ce? Ce vrei să spui?
-              În sfârşit, după această simpatie manifestată zilnic prin fel de fel de târguieli?...
-              Oh! Dar cine mă iei? Spune ea indignată. Nu cred că-ţi închipui că eu şi bătrânul ăla!... ha, ha! Ştii că ai haz!
Dar iată că întâmplarea pare s'o dezmintă pe Mimi. Un tânăr de vârstă mijlocie, îmbrăcat  „á quatr pingles, vine şi cere o pereche de mânuşi, întinzând o mână pe care un inel îl arată că a trecut pe la ofiţerul stării civile. E însă foarte simpatic, aşa că vânzătoarea trece cu vederea acest amănunt de mică importanţă.
-              Doriţi de piele de Suedia?
-              Da, duduie...
“Duduia” se simte obligată să roşească, se fâstâceşte şi răstoarnă cutia cu mânuşi. Tânărul se apleacă s’o ajute şi poate să-i admire astfel o pereche superbă de picioare:
-              Lasă gluma, d-le, nu vezi că sunt ocupată?...
Dar tânărul nu se lasă aşa de lesne: figura plăcută a vânzătoarei l-a prins.
-              Duduie, aş ţine mult să vă văd...
-              D-le, te rog... Vrei să termini? Dacă te-ar auzi soţia d-tale...
-              Soţia mea? Îşi revine clientul. E plecată...
-              A, e plecată? Probabil că te plictiseşti!... Pardon, un moment să încerc mânuşa.
Şi ia mâna tânărului, care o strânge pe a ei. I-a şoptit probabil ceva, căci vânzătoarea răspunde roşind:
-              Ah, glumiţi d-le… Nu, nu pot; mănânc acasă…

Acest asalt de scrimă, care aduce în munca încordată a vânzătoarei o notă de veselie şi de parfum de aventură, se termină de cele mai multe ori cu o întâlnire.

PE LIPSCANI, CÂND SE ÎNSEREAZĂ


Bucurestiul interbelicOra 7. S’a întunecat. Casele s’au învăluit în pânzele uriaşului păianjeniş al înserării. Ferestrele deschid în noapte dreptunghiuri luminate. Obloanele magazinelor cad obosite. Vitrinele şi-au pus fardul: luminile, chemările diavolului, ispita femeilor cari pornesc spre casă, fiecare cu câte un pacheţel pe deget.
În faţa magazinelor de la „Dermata”, puternic laminate, doi şomeri, vagabonzi, cu feţele speriate şi nerase, cu picioarele vârâte în nişte petece de piele, cu pretenţii de încălţăminte, privesc cu jind la zecile de perechi de încălţăminte.
-              Şi când te gândeşti, spune unul, că sunt unii care-şi cumpără încălţăminte adevărată...
Strada Lipscani s’a însufleţit din nou: sunt vânzătoarele – midinetele noastre – şi vânzătorii, cari nu discută decât de cămăşi, ciorapi de mătase, gulere şi noua modă a paltoanelor.
La poarta de ieşire a personalului, o mică mulţime aşteaptă. Grămadă. Și una câte una, fetele scoboară. De cum au ieşit pe stradă, clipesc din ochi ca ameţite de lumină şi libertate.
Un tânăr s’a desprins din umbră şi mai departe la fel. Perechi, perechi, pornesc înlănţuite, poate fericite, după o zi de muncă istovitoare. Întâlneşti, la ora aceasta pe Lipscani, sute de fete, şi nu din cele mai urâte. Poate că cea de colo, cu capul Jeanettei Macdonald, va fi mâine, doamna elegantă şi distinsă din „Packardul” care trece în goană.

Câte din vânzătoarele şi manechinele admirate ziua prin magazine, unde s’au învârtit zâmbitoare, prin saloanele de modă, învăluite în catifea, argint şi brocat, trec apoi neştiute şi neobservate de nimeni, în rochiţele lor simple, pe dinaintea atâtor trecători, nepăsători, în faţa acestei frumuseţi. Nu degeaba poetul a cântat:
Drag Lipscani, în vremuri grele,
Te slăvea tot Ţarigradu’
Şi veneau la Bagadele
Doamnele lui Vodă Radu.
Astăzi ai doiniri de harfă,
Iar dealungu-ţi manevrează
Cea mai căutată marfă,
Pe Lipscani, când înserează.”
Surse:

-      Articolul “Lipscani – strada vanităţii” – semnat “P.B.M.” – publicat în “Ilustraţiunea română” – numărul din 24 februarie 1932.
-      deieri-deazi.blogspot.com