luni, 19 ianuarie 2015

Tortionarul Visinescu


Torționarul Vișinescu l-a ucis și pe amantul fiicei lui Gheorghiu-Dej Imprimare E-mail
Scris de Vasile Surcel   
Imediat după decembrie 1989, câțiva foști ofițeri de Securitate au povestit, cu lux de amănunte, despre perseverența diabolică, aproape obsesivă, cu care Elena Ceaușescu a ținut sub control viața intimă a odraslelor ei. Și mai ales pe cea a fiicei sale, nefericita Zoe. Astfel se face că, la vremea lor, neagreați fiind de „coana Leana“, atât Petre Roman cât și scriitorul Petru Popescu au fost doar niște prezențe meteorice care au fost „convinși“, relativ ușor, să dispară din viața odraslei prezidențiale. Ulterior, ambii bărbați, care pe atunci erau, încă, foarte tineri și-au putut vedea liniștiți de propriile lor destine. Probabil că, atunci, ei habar n-au avut cât au fost de norocoși: cu două decenii înaintea lor, un alt tânăr chipeș a plătit cu viața neinspi­rata idee de a se fi iubit cu o „prințesă“ a regimului comunist: fiica cea mare a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

În pat cu odrasla Partidului

Pe lista victimelor care au murit în iadul pușcăriei politice de la Râmnicu Sărat, pe vremea când acolo tăia și spân­zura comandantul-torționar Alexandru Vișinescu, apare și numele lui Gheorghe Plăcințeanu. Astăzi, foarte puțini sunt cei care să fi auzit de el: nu a fost vreun politician celebru al perioadei interbelice și nici măcar cine știe ce „dușman al poporului“, pe care Securitatea să-l fi aruncat în pușcărie sub cine știe ce acuzație inventată. Medic de meserie, Plăcințeanu, pe care prietenii îl alintau „Ginel“, a fost doar un bărbat chipeș, un soi de dandy care frecventa „lumea mondenă“, atâta câtă mai era în București, la mijlocul anilor 50. Total paralel cu lumea activiștilor de partid, Plăcințeanu a murit, totuși, într-o pușcărie politică. Iar acolo a ajuns doar pentru că liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej n-a fost de acord, nici în ruptul capului, să-l accepte ca ginere. De fapt, Plăcințeanu a fost ucis de dragoste. Pare un titlu de „manea“? Acum, da. Totuși, atunci nu a fost nici pe departe așa ceva: petrecută în urmă cu cinci decenii, tragedia lui „Gino“ Plăcințeanu a demonstrat că, amestecată cu politica, iubirea devine o „combinație“ explozivă care, în loc să aducă fericirea, se preschimbă într-un ucigaș extrem de perfid.

Iubire la cel mai înalt nivel

Gheorghe Plăcințeanu s-a născut, pe 3 decembrie 1924, în familia unui profesor universitar ieșean. Mama lui, Clemansa Barberis, era o artistă rafinată, compozitoare, solistă vocală și profesor universitar de canto. La timpul cuvenit, el a studiat medicina, mai întâi la Iași iar mai apoi la Sibiu.
Inteligent, el a moștenit de la ambii părinți o serie de preocupări cultural-științifice care l-au ajutat să-și formeze o personalitate fermecătoare care i-a impresionat pe toți cei care l-au cunoscut. În plus, era și un sportiv de înaltă clasă: ca junior a fost campion național la natație iar mai târziu a performat ca jucător de hochei pe gheață. Puținele fotografii care i s-au păstrat îl prezintă ca pe un brunet suplu, cu alură de sportiv. Cei care l-au cunoscut îl descriu ca pe un tânăr șarmant, inteligent și plin de umor. După absolvirea facultății, unde s-a specializat în ortopedie, Plăcințeanu a profesat, mai întâi, în câteva clinici din Sibiu și Brașov. Apoi, în 1951 a venit în Bucu­rești unde a lucrat ca medic specialist în câteva spitale celebre, iar în 1959, la doar 25 de ani, era deja medic primar. Așadar, în ceea ce privește profesiunea, viața i s-a derulat lin, dar pe un traseu ascendent. Totuși, fără ca el să fi băgat de seamă, tragedia lui începuse, deja, încă din 1948. Atunci, la o petrecere, i-a cunoscut pe Tanți Gheorghiu și pe soțul acesteia, Cezar Grigoriu, membru al celebrului, pe atunci, grup de muzică ușoară „Trio Grigoriu“. Tanți Gheor­ghiu - fiica cea mare a liderului comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej avusese o viață perso­nală relativ zbuciumată, punctată de anumite „excese“ care i-au fost trecute, bineînțeles, cu vederea: era fiica marelui lider comunist de la București.
Bărbat simpatic, atrăgător și deosebit de plăcut, Plăcințeanu a rămas prieten cu cei doi. Ulterior, aceștia l-au invitat pe la petrecerile organizate de ei, „lumea bună“ a noii elite comuniste. Norocos în tot ceea ce privea cariera, Plăcințeanu părea să fi fost urmărit de ghinion în viața personală: în acea perioadă avea, deja, la „activ“ două divorțuri. Acolo, la chefurile noilor „beizadele“ comuniste, a cunoscut-o pe Lica Gheorghiu, fiica cea mare a lui Dej. „Prințesa“ Lica era măritată cu juristul Marcel Popescu, ministru-adjunct al Comerțului, cu care avea trei copii. Dar, atunci, prin 1958, nici căsnicia ei nu mergea chiar „ca pe roate“. Acela a fost și momentul în care l-a cunoscut pe „Ginel“ Plăcințeanu.

Actrița „lui Tata“

Inițial, Lica Gheorghiu a lucrat la Institutul Economic din București. Dar ideile ei fixe s-au învârtit în jurul scenei și a micului ecran: era convinsă că ar fi o mare actriță, cu nimic mai prejos decât celebrele stele de la Hollywood. Credea atât de mult în talentul ei, încât l-a convins și pe taică-său. Dar, până la urmă, acele obsesii artistice au avut și o parte bună. Convins de ea, și dorind să-i facă pe plac, Gheorghiu-Dej a ordonat înființarea Studiourilor Cinematografice Buftea care, în scurt timp au devenit o adevărată „citadelă“ a filmului româ­nesc. Până la urmă, timpul a demonstrat, totuși, că Lica a fost o actriță submediocră. Poate că unii dintre părinții noștri și-o mai amintesc în cele câteva roluri jucate, cu o stângăcie greoaie, în filmele „Lupeni 29“, „Tudor“, „Harap Alb“, plus alte câteva, acum uitate. La fel ca și Elena Ceau­șescu, cea care se pare că era cu adevărat convinsă că ar fi un „savant de renume mondial“, și Lica Gheorghiu a crezut că este, cu adevărat, o mare actriță. Iar asta în ciuda colegilor de „platou“ care ferindu-se de cine știe ce „urechi“ indis­crete, spuneau că „Lica nu e talentată, dar e tare-n tată“. Asta nu a împiedicat-o, totuși, să joace alături de adevărații „monștri sacri“ ai scenei românești. Astfel se face că printre „colegii“ ei de platou s-au numărat, „uriași“ precum George Vraca, Ştefan Ciubotăraşu, Iurie Darie, Gheorghe Dinică, Colea Răutu și George Calboreanu. Iar la primul festival al filmului românesc de la Mamaia, din 1964, Lica a primit, premiul de interpre­tare feminină pe care l-a împărțit cu Irina Petrescu.
Atunci când l-a cunoscut pe Plăcin­țeanu, „prințesa“ Lica era o femeie ușor plinuță care, departe de a fi o mare frumusețe, avea, totuși, un chip relativ atrăgătoare. O fi iubit-o Plăcințeanu? Poate că da. Sau poate că i-o fi surâs ideea de a intra în familia atotputer­nicului Dej. În schimb, toți care au cunoscut-o pe Lica au fost convinși că ea l-a iubit cu patimă. Iar tocmai dragostea ei a fost cea l-a trimis, până lu urmă, la o moarte cumplită.

Un „Romeo“, în variantă comunistă

Spre deosebire de Ceaușescu, despre care se spune că a fost „bărbatul unei singure femei“, Dej n-a dat prea multe parale pe „morala comunistă“. De fapt, în această privință, nu a fost, nici pe departe, ceea ce s-ar putea numi „ușă de biserică“. Astfel că, în mod normal, n-ar fi trebuit să facă mare caz de relația extra-conjugală a fiicei sale. Și nici nu a făcut, până în momentul în care, „luată de val“, Lica și-a anunțat intenția de a se căsători cu chipeșul medic ortoped. Iar Dej nu putea admite una ca asta: „Ginel“ Plăcințeanu, acest tragic „Romeo“ din vremea regimului comunist provenea dintr-o familie burgheză. Așadar, nu avea o „origine sănătoasă“. Cu toate că nimeni nu le confirmă, putem presupune că Dej o fi avut o serie de discuții deosebit de aprinse cu Lica, căreia o fi încercat să-i scoată din cap „fluturii“ acelei idile atât de păguboase pentru imaginea lor de „baroni“ proletari. Dar, încăpățânată și mofturoasă ca orice „prințesă“, Lica a refuzat să-l asculte. Motiv pentru care Dej a făcut exact ceea ce face orice dictator comunist: a dezlegat copoii Securității din lesă și i-a asmuțit pe urmele lui Plăcințeanu. L-a convocat pe ministrul de Interne Alexandru Drăghici și pe Vasile Negrea, adjunctul acestuia și le-a ordonat să-l „ia în lucru“ pe amantul fiicei sale. Iar în scurt timp, supravegherea informativă a lui Plăcințeanu a și dat roade: i-au măsluit un dosar penal în care l-au acuzat de „subminarea economiei naționale“. După care l-au trimis în judecată, în procedură de urgență, dar sub acuzația de complicitate la speculă. Concret, lui Plăcințeanu i s-a pus în cârcă faptul că ar fi intermediat vânzarea a circa 50 de perechi de ciorapi din nylon. Mde, marfă capitalistă, pentru care a primit cinci ani de închisoare. Știind cine se afla, cu adevărat, în spatele acestei condamnări, Lica i-a spus clar lui Dej că are de gând să-și aștepte iubitul și să se mărite cu el după ieșirea lui din pușcărie. Practic, vorbele ei au fost actul de condamnare la moarte a tânărului Plăcințeanu. Pus în fața unei asemenea perspective, Dej a ordonat implicarea tânărului într-un nou dosar, de astă dată strict politic. A urmat un al doilea proces, în care „Ginel“ Plăcințeanu, acuzat de „uneltire contra ordinii publice“ a fost judecat împreună cu unchiul său, profesorul universitar Ion Plăcințeanu. Acesta din urmă a fost acuzat că ar fi un „filogerman“ periculos deoarece își luase doctoratul la Berlin și, în plus, în perioada interbelică, îi cunoscuse pe ambasadorii Germaniei și Italiei. De fapt, a fost un proces politic deosebit de complex, care i-a trimis la pușcărie pe câțiva dintre marii intelectuali ai vremii. Printre cei condamnați s-au numărat scriitorii Dinu Pillat și Vasile Voiculescu, filosoful Constantin Noica, ba chiar și avocatul Păstorel Teodoreanu, mult mai cunoscut în calitatea lui de epigramist deosebit de coroziv. La încheierea noului proces, tânărul Plăcințeanu a mai primit încă zece ani de pușcărie. Apoi, în scurt timp, el a fost trimis să-și execute pedeapsa la Penitenciarul Râmnicul Sărat, aflat sub comanda ticălosului Alexandru Viși­nescu. Azi, torționarul Vișinescu se laudă că deținuții din vremea lui ar fi beneficiat de condiții de trai și asistență medicală care se înscriau în limite rezonabile. Minciuni ordinare, iar cazul Plăcințeanu este argumentul cel mai clar. Cât timp s-a aflat în pușcărie, el n-a avut voie să primească pachete și nu a putut fi vizitat în pușcărie. De fapt, familia lui nici măcar nu a știut unde se află. Acolo, Plăcințeanu s-a îmbolnăvit de ulcer duodenal și tuberculoză pulmonară. Cu toate că era un bărbat deosebit de viguros, fost sportiv de performanță, cu o condiție fizică de invidiat, „Ginel“ a rezistat doar 14 luni în cumplitul regim de exterminare impus de Vișinescu: a murit pe 30 aprilie 1961, la doar 37 de ani. În actul său de deces s-a menționat că ar fi încetat din viață din cauza unui „colaps cardio-vascular“.
După moartea lui „Ginel“, Dej însuși a mai trăit doar patru ani. În schimb, Lica Gheorghiu, această jalnică „Julietă“ a regimului comunist l-a uitat rapid pe iubitul pe care, dragostea ei l-a trimis la moarte. Moartea lui Dej a pus capăt ifoselor ei de mare artistă. A murit prin anul 1985, bolnavă și complet ignorată de noii „baroni“ comuniști care roiau, plini de zel, în jurul cuplului Ceaușescu.

Vasile Surcel  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu